Eu nu-mi fac liste cu rezoluții pentru că nu cred în ele. Simt o îngrădire din partea lor. Așa că listele nu sunt pentru mine, nici cele de cumpărături, de lectură ori de cheltuieli. Sunt atâtea lucruri netrăite și nedescoperite încât nu-mi permit să mă opresc prea mult asupra unei singure dorințe. Am un infinit de doruri, de oameni străini care abia așteaptă să devină cunoscuți, de trăiri pe care nu le-am simțit niciodată, și care cu siguranță nu vor încăpea în îngustimea unei foi de hârtie. Cum să cuprinzi infinitul într-o listă?
Și când mă gândesc că există sute de pagini necitite care nu au răbdare să le vină rândul…. La fel e și cu prăjiturile cu cremă ori cu melodiile neascultate, care nu ascultă de vreun playlist ori timp. Prea multe și prea năvalnice pentru a ține cont de limitări. Și nici nu știu câte zăpezi neîncepute așteaptă să freamăte sub clăparii mei. Și câte lecții de ski mă așteaptă până să învăț să-mi pun clăparii. Nu peste două veri și nici când voi ieși la pensie.
Există o infinitate de tot ce urmează și este nou. De oriunde și de orice. Uneori mă sperie infinitatea. Pentru că nu fac parte din ea. Nu am timp să fac liste cu rezoluții care se întind pe ani de zile. Fericirea mă vizează acum, pe termen foarte scurt. Mereu alte și alte potențiale fericiri își așteaptă locul de drept pe lista mea. Și cea de azi nu mai coincide cu cea de ieri.
Și sunt sigură că, într-o vreme, toate de mai sus au deschis vreo listă de rezoluții, întocmită pe genunchi la vreun sfârșit de an. Rezoluții pentru anul ce tocmai începea.
